Promotori pentru democrație europeană 2019
Proiectul, ajuns la ediția numărul 5, continuă tradiția de a aduce împreună 30 de tineri, care doresc să se implice în promvoarea valorilor europene în comunitățile locale.
Tema ediției din 2019, care va reprezenta elementul central în jurul căruia participanții vor desfășura acțiuni de comunicare locală, o reprezintă promovarea importanței alegerilor europene din 26 mai 2019 și a participării la vot.
Profilul Promotorului pentru democrație europeană
- Vârstă cuprinsă între 18 și 30 de ani;
- Este cetățean european;
- Este membru al unei asociații de tineret, studențești sau al unui grup informal care desfășoară acțiuni cu și pentru tineri;
- Este nerăbdător să promoveze democrația europeană și să organizeze acțiuni de comunicare pentru promovarea campaniei pentru alegerile europene, De Data Asta Votez.
Biroul Parlamentului European în România, alături de partenerii săi - Asociaţia Pro Democraţia (APD), Group of the European Youth for Change (GEYC) și Institutul European din România (IER) te invită să devii membru al comunității "Promotori pentru democraţie europeană" şi să te înscrii la cea de-a cincea ediţie, care se desfăşoară în perioada februarie - noiembrie 2019. Proiectul îşi propune să implice în fiecare an câte 30 de tineri în promovarea democraţiei şi a valorilor care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene.
Ce îți oferă participarea la proiectul Promotori pentru democraţie europeană?
- Oportunitatea de a te implica în campania de informare www.dedataasatvotez.eu și de a genera un impact în comunitatea ta;
- Posibilitatea de a te implica în viaţa civică europeană şi de a aduce o schimbare în comunitatea ta locală;
- Posibilitatea de a participa la o serie de workshop-uri despre Uniunea Europeană, Parlamentul European şi valorile democratice europene;
- Ocazia de a acumula experiență în cadrul unui proiect european dedicat tinerilor din România;
- Ocazia de a cunoaşte alți tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung;
- Posibilitatea de a dialoga cu reprezentanţii României în Parlamentul European pe teme de actualitate şi de interes pentru tine;
- Posibilitatea de a participa la singurul Forum al democrației europene din România, dedicat tinerilor.
Etapele proiectului
- 20 februarie - 6 martie 2019: perioada de înscriere
- 18 martie 2019: anunțarea celor 30 de participanți selectați
- 8-10 aprilie 2019: workshop-ul "Democrație europeană în acțiune", organizat la Bucureşti
- 1-26 mai 2019: organizarea şi implementarea de către participanţi a unor acţiuni de comunicare proprii pe teme europene, la nivel local
- Octombrie/noiembrie 2019: Forumul democraţiei europene; evaluarea rezultatelor activităţilor desfăşurate, dezbatere cu decidenţi politici la nivel european.
Înscriere și participare
- Termenul limită pentru înscriere este 6 martie 2019, ora 23:59, prin completarea formularului de înscriere.
- Află toate detaliile legate de proiect şi de modul în care poţi participa şi tu, consultând regulamentul de înscriere şi participare.
Notă
Doar persoanele selectate vor fi contactate în vederea transmiterii detaliilor legate de participare, numele acestora urmând să fie anunțate pe pagina de internet a Biroului Parlamentului European în România (www.europarl.ro), precum şi pe paginile de internet ale partenerilor săi. După selecția participanților și înainte de organizarea workshop-ului, participanții vor transmite organizatorilor o scrisoare de recomandare din partea organizației din care fac parte, conform formularului de sprijin, până cel târziu la data de 22 martie 2019.